Scările lui Vodă
În mijlocul munţilor Vrancei, spre fundul apei Nãruja, se aflã piscul cu numele ” Scãrile lui Vodã”.
Povestea spune cã, în timpurile vechi, Ştefan cel Mare, rãtãcins prin codri cu o ceatã de oştaşi a ajuns în golul Verdelui, într-o
poianã mare şi frumoasã, unde ceata marelui voievod se puse a se hodini.
Dar vodã, având nevoie de sã cerceteze cât mai bine împrejurimile, pentru a şti în ce loc se aflã şi nu se trezi înconjurat fãrã veste
de duşmani, se gândi sã urce pe creasta muntelui Pietrosul, cel mai înalt vârf din apropiere şi care se ridică chiar în faţa poienii unde poposiseră.
Şi fiindcã muntele era stâncos şi coasta din cale afarã de povârnită şi prãpãstioasã, oştenii au sãpat nişte trepte pe zarea piscului, pânã ce vodã şi ai sãi s-au putut ridica în vârf. De aici, au pornit cu toţii încotro i-or fi îndreptat ochii şi mintea, poate spre o nouă biruinţă, pe care numai iscusinţa şi destoinicia fără margini a marelui Ştefan cel Mare se învrednivea s-o câştige, în acele vremuri, cu arcaşii săi puţini la număr, dar voinici şi meşteri la luptă.
De atunci piscului acesta i-a rãmas, până în zilele noastre, numele de ” Scãrile lui Vodã”, iar pe ici, pe colo, se mai văd şi acum treptele săpate de urmaşii lui Ştefan.
Povestea spune cã, în timpurile vechi, Ştefan cel Mare, rãtãcins prin codri cu o ceatã de oştaşi a ajuns în golul Verdelui, într-o
poianã mare şi frumoasã, unde ceata marelui voievod se puse a se hodini.
Dar vodã, având nevoie de sã cerceteze cât mai bine împrejurimile, pentru a şti în ce loc se aflã şi nu se trezi înconjurat fãrã veste
de duşmani, se gândi sã urce pe creasta muntelui Pietrosul, cel mai înalt vârf din apropiere şi care se ridică chiar în faţa poienii unde poposiseră.
Şi fiindcã muntele era stâncos şi coasta din cale afarã de povârnită şi prãpãstioasã, oştenii au sãpat nişte trepte pe zarea piscului, pânã ce vodã şi ai sãi s-au putut ridica în vârf. De aici, au pornit cu toţii încotro i-or fi îndreptat ochii şi mintea, poate spre o nouă biruinţă, pe care numai iscusinţa şi destoinicia fără margini a marelui Ştefan cel Mare se învrednivea s-o câştige, în acele vremuri, cu arcaşii săi puţini la număr, dar voinici şi meşteri la luptă.
De atunci piscului acesta i-a rãmas, până în zilele noastre, numele de ” Scãrile lui Vodã”, iar pe ici, pe colo, se mai văd şi acum treptele săpate de urmaşii lui Ştefan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea d-tra conteaza.