Deși motivul pentru care acesta a venit pe aceste meleaguri a fost zona favorabilă comerțului, el așezându-se la încrucișarea dintre fosta șosea Națională București-Cernăuți cu șoseaua Tecuci-Galați, el s-a stabilit aici definitiv și astfel acesta a fost punctul de plecare al orașului. Întocmai în acest punct Penciu a deschis o dugheană de zarzavat. Nu la mult timp după venirea lui Baicu Penciu în zonă, i s-a alăturat și Toader Popa, care a tăiat din spatele casei pădurea de stejari și a înălțat prima biserică, biserica cu hramul Cuvioasei Paraschiva.
Numele orașului a venit din partea moldovenilor cărora le era mai la îndemână să-i zică zarzavagiului Panciu, decât Penciu. Locul ales în mijlocul podgoriei ce se întindea din dealurile Moviliței se înmulți în jurul lui 1790 cu încă 12 familii și apoi mai multe, astfel că orașul a înflorit vizibil în scurtă vreme.
Deși putem spune că orașul Panciu are istorie, acest lucru este dovedit mai ales de faptul că orașul actual nu este prima construcție, nu mai are doar case și toate construite după același stil, case joase, văruite în alb și cu acoperiș din două ape ci în mare parte blocuri.
Orașul Panciu este singurul oraș din Romania care a dispărut în proporție de 99% în urma cutremurului din dimineața zilei de 10 noiembrie 1940. Din 371 de case ce existau, au mai ramas doar 5 case din zid și cele din paiantă.
Aceasta nu a fost singura nenorocire ce s-a abătut asupra orașului, ci a urmat și al doilea Panciu, construit după cutremur din lemn, în 1869, ce a lăsat în urmă doar cenușa de după incendiu.
Dugheana lui Ghidale tinichigiul a luat foc și cum toate construcțiile erau din lemn uscat și erau lipite una de cealaltă iar vântul parcă stârnindu-se din ce în ce mai tare, orașul cel cu trotuar de lemn a dispărut complet.
Orașul a fost reconstruit astfel pentru a doua oară din zid și cu prăvălii, de aceasta dată apărând și marele hotel ce astăzi nu mai există, dar care folosea ca loc de întâlnire pentru negustorii ce veneau să cumpere vinurile din podgorie.
Pavel și Balin Panciu, fiii lui Penciu, au săpat beciul orașului și au făcut o cârciumă și o prăvălie în locul dughenei tatălui. Acesta este primul beci al orașului, care însă a dispărut când întâiul pavaj de piatră cioplită l-a acoperit ca pe un mormânt.
Abia prin 1840 cu ajutorul locuitorilor din zonă, a fost adusă apa din Dealul Chicera.
Biserica următoare ce a fost contruită în oraș a fost biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, care a fost refăcută din banii Smarandei Apostoleanu. Deși a rezistat, suferind puțin în urma războiului din 1917, în urma cutremurului din 1940 s-a prăbușit complet.
În anul 1859 s-a întemeiat Judecătoria care a oferit magistrați eminenți precum Consilierul Cristof de la Înalta Curte de Casație.
Prima școală de băieți a fost înființată din ordinul domnitorului Al.I.Cuza în anul 1862, școală ce i-a purtat numele și care l-a avut ca director pe N. Brașoveanu. La nici 3 ani, s-a înființat și prima școală de fete, ce a fost construită lângă biserica Sf. Apostoli.
Spre bucuria tuturor păncenilor, în anul 1871 Anton Căpățână a deschis prima farmacie, de unde au plecat unii dintre cei mai mari farmaciști ai Țării.
În anul 1881 Panciu avea și oficiu Telegrafo-poștal. La câțiva ani după, primarul din acea vreme, Vasile Apostoleanu, cu banii proprii, construiește primul bulevard ce ducea la gară și care i-a purtat foarte mult timp numele.
Primele încercări de aducere a apei în oraș au eșuat și abia în anul 1906, Toma Georgescu începe lucrările, care au fost însă realizate de următorul primar, Anton Alaci. Cu ajutorul tuburilor de oțel Manesman aduse din din Anglia, apa era adusă de la o distanță de 28km.
Cu capital păncean dar și focșănean, s-a deschis prima bancă în 1911, la inițiativa lui Adolf Căpățână.
În urma tuturor acestor progrese, Panciu duce o viață îmbelșugată care ia însă sfârșit în 1916 când începe o noua epocă de mare nenorocire. Atunci, de frica armatei ruse, s-a dat ordin și toată recolta de vin și rachiu a fost vărsată prin șanțurile șoselelor.
Au urmat apoi 6 luni de bombardament; germanii au intrat în orașul Panciu, punând stăpânire pe întregul oraș. Astfel populația din oraș și din satele vecine, a fost evacuată, părăsind tot ceea ce avea, trecând din sat în sat, cu privirea însă spre orășelul lor.
După doi ani de luptă, cei plecați pe front s-au întors pe vechile meleaguri, dar din gospodăriile, viile, livezile și casele lor nu au mai găsit nimic, ci doar simple ruine înconjurate de o câmpie hidoasă, plină de tranșee.
Următorii ani au fost foarte buni pentru oraș, însă a urmat cutremurul din 1940. Iarăși Panciu era constituit dintr-un morman imens de dărâmături.
Întorcând privirea spre acele vremuri realizăm cât de mare a putut fi dezastrul și cât de grave urmările. Toate bisericile erau la pământ iar numărul morților creștea cu fiecare zi. În jurul păncenilor a mai ramas atunci doar întunericul din suflete, oamenii împrăștiindu-se peste tot.
Adolf Căpățână a fost cel ce a stat în audiență la D-l General Ion Antonescu. În urma audienței, gen. Antonescu s-a deplasat personal la Panciu stabilind construcția unei clădiri multi-funcționale. În această construcție au funcționat școala, biserica, spitalul, farmacia și jandarmeria. Orașului i s-a mai dat astfel o nouă șansă, Panciu reclădindu-se de această dată pentru a treia oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea d-tra conteaza.